Luna aceasta a demarat campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătății – MS. Așa că ne-am propus să aflăm de la președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov de ce este importantă vaccinarea antigripală pentru adulții sănătoși și dacă vaccinul împotriva COVID-19 poate fi administrat simultan cu vaccinul gripal.
Familia și Asociaţia Medicilor Scriitori și Publiciști din România (AMSPR) anunţă cu regret trecerea la cele veșnice a doctoriţei Antoneta Pop Juvara, în seara zilei de 29 septembrie 2021.
Cele mai recente descoperiri ştiinţifice în urologie vor fi prezentate exclusiv online, în cadrul celei de-a XXXVII-a ediţie a Congresului Naţional de Urologie ROMURO 2021.
Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică din România și Crucea Roșie Română, cu sprijinul Colgate România, lansează webinare educative gratuite pentru sănătatea dinților copiilor.
Asociația Unu și Unu, a nou-născuților prematur sau bolnavi și îndelung spitalizați la naștere, anunță lansarea platformei online de curs dedicată profesioniștilor din domeniul sănătății nenonatale.
Asociaţia Medicilor Scriitori și Publiciști Români organizează un concurs de proză având ca temă perioada comunistă. Lucrările selecționate vor fi publicate ulterior într-un volum literar colectiv.
În primele 6 luni ale anului, echipe medicale ale Asociației Dăruiește Aripi, compuse dib medici și asistente de la Spitalul Județean Constanța, au făcut 160 de vizite la domiciliul copiilor cu boli grave.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România – ANAT a făcut în luna iulie o solicitare către Guvern, referitoare la condițiile de intrare pe teritoriul României.
Asociația SAMAS, o organizație nonprofit, anunță o serie de evenimente muzicale care vor avea loc în Săptămâna Mondială a Alăptării în mai multe maternități din țară.
Cea de-a noua ediție a turneului SoNoRo Conac se va desfășura în perioada iulie-septembrie 2021, când vor avea loc 15 concerte în clădiri cu un istoric remarcabil.
Membrii Asociaţiei Transplantaţilor din România își exprimă îngrijorarea cu privire la prin retrogradarea centrului clujean de la rangul de institut la cel de secție a Spitalului Județean de Urgență.
Anul trecut, la București a luat fiinţă Asociaţia Medicală de Prevenţie prin Stil de Viaţă Sănătos. Scopul acesteia: îmbunătăţirea stării de sănătate la nivel populaţional, prin educaţie.
Pe 9 iunie, de la 22.00, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Palatul Victoria și fântânile din centrul Capitalei vor fi iluminate în turcoaz, culoarea simbolică a bolii Batten – o afecțiune neurodegenerativă rară, care apare în copilărie.
Asociația Zi de Bine a inaugurat secția de Pediatrie IV – boli digestive din cadrul Institutului Național de Sănătate a Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu din București.
Pe 7 iunie, va avea loc inaugurarea secției de Pediatrie IV - boli digestive din cadrul Institutului Național de Sănătate a Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu din București.
Frumosul, ascuns în numeroasele tipuri de manifestări artistice, este un element de echilibru pentru cei care au ca menire în viaţă restabilirea sănătăţii semenilor, dar și pentru cei care sunt nevoiţi să își ducă viaţa sub semnul unor boli grele.
Asociația OncoPacienţilor Phoenix organizează „Soare fără pete”, ediția a cincea - o campanie de educare, informare și prevenire a cancerului de piele.
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România a anunțat astăzi că de mâine, 7 mai 2021, Institutul „Matei Balș” se redeschide parțial pentru pacienții cu hepatite virale.
Asociația Zi de Bine a anunțat că oferă bastoane smart (inteligente) We Walk pentru nevăzătorii români.
Nicolae Oniga, președintele Asociației Naționale a Hemofilicilor din România (ANHR), a răspuns întrebărilor adresate de Viața Medicală cu privire la provocările pe care le întâlnesc pacienții români cu hemofilie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe